Guvernul a aprobat Strategia Naţională pentru Sport. Eduard Novak: ”România merită un sistem prin care să putem redeveni competitivi”

Guvernul a aprobat Strategia Naţională pentru Sport. Eduard Novak: ”România merită un sistem prin care să putem redeveni competitivi”
Publicat: 10/05/2023, 18:29

Guvernul a aprobat miercuri „Strategia Naţională pentru Sport 2023-2032”, proiect iniţiat de Ministerul Sportului, care poziţionează sportul ca prioritate naţională şi stabileşte viziunea de dezvoltare şi direcţiile majore pentru următorul deceniu.

„Ziua de astăzi este una istorică pentru sportul românesc, un punct de referinţă care îi va determina viitorul într-o manieră profund reformatoare. Strategia Naţională pentru Sport a fost aprobată de Guvernul României şi aş vrea să mulţumesc încă o dată pentru sprijinul guvernamental primit de-a lungul acestui întreg proces! Strategia Naţională pentru Sport este reţeta de succes care stabileşte viziunea de dezvoltare şi direcţiile majore ale sportului românesc până în anul 2032. Poate că nu vom ajunge niciodată în situaţia de a avea bugete similare unor ţări precum Australia, Marea Britanie, Franţa sau Statele Unite, însă cu un sistem decent, simplu, pe înţelesul tuturor, vom putea fi iarăşi competitivi. Milioanele altor state sunt, la noi, în valoarea copiilor noştri. Pentru istoria sa în sportul mondial, România merită un sistem prin care să putem redeveni competitivi. Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Gheorghe Hagi, Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Gabriela Szabo, Ilie Năstase, David Popovici sunt legende care ne-au demonstrat că se poate. Prin rezultatele sale în sport, România va fi o ţară respectată şi apreciată”, a declarat ministrul Sportului, Eduard Novak, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

„Strategia Naţională pentru Sport 2022-2032 reprezintă documentul cadru care stabileşte viziunea de dezvoltare şi direcţiile majore, având ca funcţie principală direcţionarea şi coagularea tuturor eforturilor, resurselor şi acţiunilor întreprinse într-o direcţie coerentă, care să poziţioneze sportul ca o prioritate naţională. Factorii strategici cheie, respectiv pilonii de dezvoltare ai Strategiei Naţionale pentru Sport, sunt sportul comunitar, sportul în educaţie şi sportul de performanţă”, precizează sursa citată.

Printre cele 70 de Obiective Strategice pentru Sportul din România, care trebuie implementate în decurs de 10 ani, se regăsesc:
– Prioritizarea sporturilor olimpice de tradiţie, care au adus performanţe României
– Crearea unui sistem sportiv piramidal transparent, predictibil, axat în special pe aceste sporturi prioritare
– Descentralizarea structurilor şi bazelor sportive din structurile de stat
– Finanţarea federaţiilor prioritare în baza unor strategii pe termen lung, cu obiective finale la Jocurile Olimpice şi Paralimpice, dar şi cu obiective intermediare
– Crearea unui sistem în care sportivii de perfomanţă să se poată antrena în cele mai bune condiţii, cu accent pe conceptul de pregătire centralizată controlată, construit în jurul unor centre regionale de excelenţă sau olimpice (6 de vară şi 3 de iarnă), care vor putea funcţiona pentru sporturile prioritare şi voi fi independente
– Strategia de infrastructură, care să se axeze tot pe ideea dezvoltării sporturilor prioritare
– Investiţii prin programe guvernamentale pentru crearea de noi activităţi, pentru a da viaţă bazelor sportive
– Elaborarea sistemul de specializare a antrenorilor, ca parte integrantă în Legea Sportului
– Noua Lege a Sportului, care să vină în sprijinul dezvoltării sporturilor şi să asigure stabilitate
– Crearea unui sistem în care foştii sportivi de performanţă să aibă prioritate la reîntoarcerea în sistemul sportiv.

Printre măsurile şi acţiunile prioritare în sportul de performanţă se numără:
– Noua Lege a Sportului
– Integrarea Ministerului Sportului în noua arhitectură instituţională, cu rol de reglementare, coordonare şi control în domeniul sportului
– Realizarea unei clasificări a sporturilor în relaţie cu cei trei factori strategici cheie
– Continuarea procesului de descentralizare, în colaborare cu autorităţile locale
– Dezvoltarea unui program naţional de investiţii în infrastructura sportivă pentru următorii 10 ani
– Dezvoltarea unui program naţional – Resursa umană, performantă – axat pe resursa umană din sport (antrenori, sportivi, staff tehnic – sistemul de carieră, remuneraţia etc.)

Conform Strategiei Naţionale pentru Sport 2022-2032, sporturile individuale prioritare de interes naţional vor fi: canotaj, judo, tenis de masă, haltere, lupte, nataţie şi pentatlon modern, scrimă, ciclism, box, kaiac-canoe, atletism, gimnastică, iar cele de echipă: fotbal, baschet, handbal, rugby, volei, polo şi hochei pe gheaţă.

Totodată, se urmăreşte adoptarea unui Pact Naţional pentru Sport, sub egida unei coaliţii politice şi instituţionale. Acest Pact poate recunoaşte rolul major al sportului la nivel naţional, principii, priorităţi şi obiective strategice ce se urmăresc dincolo de schimbările electorale şi politice.

Ministerul Sportului precizează că în perioada imediat următoare va fi supus aprobării Guvernului un proiect de Memorandum care să stea la baza demersului de elaborare a unei noi legi a sportului, printr-un amplu proces de colaborare interinstituţională, cu specialişti din mai multe ministere, precum şi cu o largă consultare a tuturor actorilor relevanţi din domeniul sportului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea...